Halucinant! O bunicuță din Hunedoara, dusă la morgă din greșeală: ”Îmi făceau autopsia de vie și m-a trezit Dumnezeu!”
Situație halucinantă în Hunedoara! O bunicuță susține că a fost trimisă la morgă din greşeală în timpul pandemiei de COVID-19, unde ar fi rămas mai multe ore, şi că a fost la un pas să i se facă autopsia.
Pe 4 iulie 2022, femeia din Hunedoara a fost internată la spitalul din Deva pentru analizele necesare unei operații la coloană. După-amiază, asistentele i-au făcut o injecție și din acel moment, bătrânica susâine că nu mai știe absolut nimic. S-a trezit la morgă! Norocul ei a fost că s-a trezit la timp.
„Mi-a luat mâna cu forţa. Pe urmă, mi s-a pus un nod în gât şi mi-a fost rău. De aici nu mai ştiu nimic. M-am trezit la morgă. Cu un bărbat peste mine. Noroc că nu m-a băgat în frigider, că era plin de la Covid. Aveam numărul 8. Mai aveam o oră şi mă tăia, îmi făcea autopsia de vie. M-a trezit Dumnezeu. O zi şi o noapte. Când m-am trezit atâta am zbierat că m-a auzit toată Deva”, susţine femeia.
Cazul a fost prezentat de consilierul local AUR – Tiberiu Bârstan, iar filmulețul cu bătrânica s-a viralizat rapid.
„În lumina unei experiențe tulburătoare, dorim să aducem în atenție un incident îngrijorător, care a avut loc în Spitalul Județean Deva, pe perioada pandemiei, când neglijența, incompetența și abuzurile medicale erau strigătoare la cer și o guvernare politică inconștientă încerca să le acopere și să le dea o tentă de legalitate, prin propagandă, manipulare și acte normative abuzive, prin care ne-au fost îngrădite, nejustificat, multe dintre drepturile și libertățile noastre fundamentale.
O femeie a fost, în mod eronat, dusă la morgă. Acest moment de gravă incompetență a generat un impact profund asupra sănătății și stării emoționale a acelei femei, dar și asupra încrederii noastre în sistemul medical. Ne exprimăm solidaritatea cu această doamnă și cu toți cetățenii care se confruntă cu astfel de situații traumatizante! Este inacceptabil ca astfel de erori să se întâmple și ne angajăm să luptăm pentru o îmbunătățire semnificativă a sistemului nostru medical!”, a precizat Tiberiu Bârstan.
S-a înființat o comisie de verificare
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a dispus, miercuri, înfiinţarea unei comisii de verificare a unor informaţii apărute în spaţiul public, într-o înregistrare video, potrivit cărora femeia ar fi fost dusă, în mod eronat, în timpul pandemiei de COVID-19, la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, unde ar fi rămas mai multe ore.
Preşedintele CJ Hunedoara a menţionat într-un comunicat de presă că vinovaţii vor fi pedepsiţi, dacă aspectele prezentate se vor confirma. În egală măsură, în situaţia în care informaţiile difuzate nu reflectă realitatea, şeful CJ Hunedoara solicită conducerii SJU Deva să-i acţioneze în instanţă pe cei care au publicat materialul video.
„Dacă cele relatate se vor confirma, atunci voi solicita ca cei vinovaţi să nu mai profeseze în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. În cazul în care informaţiile lansate în spaţiul public nu se confirmă, solicit ferm conducerii SJU Deva să acţioneze în instanţă persoanele care au publicat acel material video, pentru prejudiciile aduse unităţii sanitare”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara.
Pe de altă parte, sursele medicale din cadrul SJU Deva au menţionat că spusele femeii nu se confirmă.
SURSA FOTO: captură VIDEO